Un jurnal deschis cu scrieri blânde despre natură, emoții, experiențe, oameni, artă, cărți, călătorii și povești care se vor cuibări în sufletul tău.
Începutul demonic și conținutul divin
De-ar funcționa mulți ca mine aș tropăi cu nestingherit curaj pe tastatură, însă nu mulți sunt ca mine (slavă providenței, vorba Antoanetei Ralian). Cred că am trăi într-o lume atât de plictisitoare dacă ne-am suprapune complet cu o masă nemărginită de oameni. Și atunci n-am mai emite niciun gând pentru a nu îngroșa rândurile repetabilului, obișnuitului, comunului, știutului.
Mi-ai rămas, copilă!
Pământul pe care-mi odihnesc picioarele e format din peste 70% apă. Așa cum sunt și trupurile minților însuflețite care o populează. Apa este albastră. Și totuși, eu privesc spre tine și te văd într-o mare de verde. Valurile care te înconjoară au țepi fini care sunt împroșcați pe alocuri cu toate culorile curcubeului.
Îmbătrânești. Ți-e frică?
Cărțile Ileanei Vulpescu vorbesc mai fățiș sau mai ascuns despre neînduplecata îmbătrânire a corpului și despre groaza simțită când acest proces pune stăpânire pe fiecare celulă. Mi-e greu să înțeleg această groază vis-a-vis de procesul natural al trecerii corpului prin timp. Dar totuși nu pot să nu mă întreb dacă îmbătrânirea îmi pare mai puțin înspăimântătoare deoarece carnea mea, tânără fiind, nu resimte încă alaiul cu care anii mărșăluiesc spre mine?
Despre sufletul și muzica Alexandrei Ușurelu
Întâlnirea în care ne-a fost dat să stăm față în față pentru mai bine de două ore, mi-a dezvăluit-o pe Alexandra femeia, copila, artista. Mi-a povestit despre copilărie cu duioșie în glas, și-a adus aminte de festivitățile școlare în care își dorea și reușea mereu să cânte și a presărat un strat de seriozitate peste întrebările care vizează muzica zilelor noastre.
Confesiuni
De câțiva ani încoace nu mai aleg să mă încadrez în rama bătută în cuie de societate, ci îmi sădesc o grădină interioară proprie cu semințe create după propria conștiință și valorile parțial învățate, dar în cea mai mare parte, nou asimilate. Mai am și buruieni. Mă mai pișcă urzicile crescute de nicăieri. Și-mi amintesc că o grădină e mai bogată când toate plantele pământului conviețuiesc.
Ceramiceanu – fragilitatea pământului și frumusețea unui suflet
De la întâia întrevedere cu Laura am știut că e doar o chestiune de timp până să îi propun să ne revedem pentru un interviu. Am vrut neaparat să scriu despre esența ei de femeie și artistă, dar i-am mai dat puțin răgaz până să îi propun o întâlnire cu emoții și tihnă. Voiam să aflu cât mai multe despre Ceramiceanu și să învăț cât de multe pot despre o lume compusă din pământ, apă, lut și ceramică.
Ana Maria Georgescu, o femeie cu suflet de copil
Sunt o femeie curioasă, fragilă, dar mă țin tare pe picioare când lucrurile scapă de sub control. Sunt independentă dar am înțeles că nici independența dusă în absurd nu e sănătoasă, sunt grijulie și încet învăț că feminitatea unei femei stă mai ales în delicatețea cu care își oferă dragostea.